Pages

Lecție de perspectivă (a șaptea din zece)


TEMA NR. 12: Urmărește cu atenție exemplele de mai jos și felul în care se folosesc cunoștințele de perspectivă pe care le știi deja. Avem recapitulare, deci relaxare. :)

Linia orizontului 

Un punct de fugă plus linii ajutătoare 

Un pătrat în spațiu 

Îi găsim centrul 

Ducem o perpendiculară pe linia orizontului: 

Și apoi din vârful ei linii spre colțurile pătratului. Avem piramidă! :) 

Dar con? Trebuie să fie asemănător: 

Ne folosim de mijloacele laturilor - prin acele puncte ducem cercul - de fapt elipsă pentru că e în spațiu. Gata! 

Hai să urmărim o poveste, văzută de sus. Linia orizontului e înclinată deci unghiul camerei dă ceva suspans. E vedere de sus - am pus linia orizontului sus.


Câteva linii care ne dau deja un cadru în care putem visa povestea. 

Ducem linii paralele cu linia orizontului și mai ducem ceva linii spre punctul de fugă ca să obținem un pătrat în spațiu, care va di baza piramidei. 

Îi găsim mijlocul. 

Ducem perpendiculara pe linia orizontului. E exact ca și în cazul de mai sus, doar că linia orizontului nu mai e paralelă cu marginea foii și trebuie să fim atenți să nu ne înșele treaba asta. 

Un punct pe linie unde vrem să avem vârful piramidei și ducem liniile spre colțurile pătratului. 

Liniile groase le-am păstrat nefolosite până aici. Știi că e secretul nostru ăsta: folosim la început linii foarte fine, ca apoi să punem linii tari pentru linii finale. 

Ne folosim de punctul de fugă să adăugăm detalii: 

Nivelurile piramidei: 

Pe fața dinspre noi liniile sunt paralele cu linia orizontului: 

Restul știm deja: un drum... 

Pregătim un rând de copaci: 

Fie ei palmieri. Și apoi soare și nori. Norii de-aproape ne dau senzația că privim de undeva dintre nori.


Partea opusă soarelui va fi umbrită, în rest aproape orice culori îl face să pară un desen ceva mai terminat. Și vezi că perspectiva face tot farmecul. Dacă am sta să punem și detalii superbe și culori bine alese ar ieși un tablou de vis. Gândește-te cum ar fi să fie niște omuleți ca niște furnici plimbându-se pe drum și în schimb niște păsări mari aproape de noi - suntem cu capul în nori. Haha. :) 

Așa arată un desen la care n-am folosit perspectiva deloc. Oare cum ar arăta dacă fiecare turn de acolo ar fi pus în spațiu? Grozav! Dar nu e greșit să începi cu schițe de felul ăsta. Perspectiva e o unealtă de care te folosești când vrei și pe care o abandonezi când vrei. Nu e stres. :) 

Hai să mai vedem ceva corpuri rotunde în spațiu. Tot cu cutii pornim că e mai simplu. Și în ele vom pune elipse, cercuri etc. 

Nu mai povestesc partea asta. Deja le știi și e plictisitor. 

Dar parcă ești acolo și construiești. Nu? 

Avem un stâlp. 

Cam așa ar fi dacă l-am secționa din loc în loc pe orizontală: 

Și secțiunile n-ar fi decât pătrate în spațiu care are fiecare centrul lui. 

Și care pătrat poate conține un cerc. Nu? Care să treacă prin mijloacele laturilor. Geometrie de asta nu faci nici la facultate. Haha. Desenul nu e chiar joc pentru copii. :)) 

Și cercurile le poți uni obținând corpuri rotunde. 

Le poți uni cu ce linii vrei, inclusiv curbe. 

Și uite cum se pornește ceva interesant. O formă construită care arată bine / corect în spațiu, dar nu e cutie. Ne-am plictisit de cutii. Dar e o formă pusă într-o cutie - stâlpul. Cutia va fi mereu prezentă. 

Poate fi chiar un copac și uite ce real pare dacă e construit: 

Și coroana chiar dacă nu stai să pui detalii dacă o gândești ca pe o formă în spațiu e mult mai bine decât dacă o faci ca fiind ceva plat. Asta strică într-un desen - când totul e plat. Vei ajunge să desenezi forme care sar din pagină, care par reale. Asta e menirea lecțiilor de perspectivă. 

Și drumul chiar dacă nu stai să măsori - simplul fapt că aproape e mai lat și departe mai îngust dă sens poveștii. Iar celelalte detalii la fel. Nu contează ce-s chestiile negre. Dacă cele de mai aproape sunt mai mari și cele mai de departe sunt mai mici face sens, obținem ceva plăcut privirii.


Dar mai e un secret. Rămânem la corpuri rotunde. Dar mai e un secret: Linia orizontului nu înseamnă neapărat unirea cerului cu pământul. Se poate întâmpla să privești direct în jos. Într-o fântână, de exemplu. Linia orizontului e acolo jos. Nu prea contează unde. Și nici n-o vom prea folosi în desenul care urmează. Dar este un punct de fugă pe acea linie care va face tot desenul să aibă farmec.


Încearcă să vezi povestea asta fără să încerci să desenezi. 
Deci, o linie de orizont, un punct de fugă și niște cercuri concentrice în jurul punctului de fugă. Ușor cele care sunt aproape sunt mai distanțate între ele decât cele care sunt jos. Ca lemnele la calea ferată.

Și acum partea frumoasă: ne folosim de punctul de fugă ca să obținem straturi de pietre superbe. 

Mai unul.

Mai unul: 

Încă unul: și vezi că pietrele trebuie așezate frumos să se susțină unele pe altele, ca și cărămizile.

Ultimul rând. 

Dar nu-s cărămizi ci pietre. Așa că le facem să fie pietre. 

Aha. Nu-i rău. 

Și unele pietre nu-s chiar la fel de mari ca restul. În unele locuri au potrivit mai bine două. Unele-s chiar micuțe. Dar se simte rândul de pietre. 

Da. Prinde contur. 

Și da. Avem fântână. 

Jos e apă. 

Și partea de jos a pietrelor e mai umbrită decât partea de sus pentru că lumina bate de sus. 

Chiar la gura fântânii avem ceva lumină. 

Jos totuși lumina se pierde. 

Sus pentru că e aproape și e lumină se văd detalii mici. 

În schimb jos detaliile se pierd, se vede ca în ceață. 

Linia orizontului a dispărut. punctul de fugă e acoperit. Dar desenul folosește perspectiva cu un punct de fugă, Zi-mi și mie. Nu e grozav să știi asta? :)